Cred ca nu mă înşel atunci când spun că pe toţi ne interesază iubirea şi vrem ca relaţiile noastre să meargă. Oamenii simt nevoia de a fi iubiţi şi de a avea alături pe cineva cu care să împartă bucuriile şi necazurile vieţii. În timp ce unii încă mai aşteaptă să tragă lozul câştigător, pentru alţii acest aspect s-a rezolvat. Au un partener stabil şi o relaţie în care investesc ce au mai bun: sentimente, timp şi bani. Dar, uneori, cu toate că ne implicăm mult în relaţie, lucrurile nu merg aşa cum am dori. Şi asta nu pentru că sentimentele au dispărut. Pur şi simplu se întâmplă ceva pentru care de multe ori nu există o explicaţie.
Există o metaforă foarte potrivită care ne poate ajuta să înţelegem acel ceva care lipseşte în relaţie. Este vorba despre metafora „rezervorului afectiv”. Dar ce este acesta? Dr. Ross Campbell susţine că în interiorul fiecăruia dintre noi există un astfel de rezervor afectiv, care abia aşteaptă să fie umplut cu iubire. Atunci când ne simţim iubiţi cu adevărat, relaţia este satisfăcătoare pentru noi. În schimb, dacă rezervorul de iubire este gol sau funcţionează în condiţii de avarie, se instalează problemele în cuplu.Este limpede că există o legătură între satisfacţia pe care o resimţim în relaţie şi nivelul rezervorului de iubire.
Acum, că ne-am clarificat cu privire la acest concept mai rămâne un aspect de lămurit. Cum facem să umplem sau să menţinem constant nivelul rezervorului de iubire? Cea mai simplă metodă este să învăţăm să folosim corect limbajele iubirii. Fiecare dintre noi avem una sau mai multe modalităţi la îndemână prin care ne arătăm iubirea faţă de partener. De asemenea, fiecăruia dintre noi îi place să i se arate că este iubit în modul cel mai potrivit pentru el. Cam despre aceasta este vorba atunci când ne referim la limbajele iubirii.
Au fost identificate cinci astfel de tipuri de limbaj, cinci modalităţi în care oamenii ajung să-şi exprime dragostea, în funcţie de structura lor psihică. A înţelege şi a învăţa modul în care celălalt îşi exprimă dragostea e primul pas către o relaţie de cuplu autentică:
Presupune exprimarea sentimentelor la nivel verbal, prin încurajări, cuvinte de admiraţie şi de susţinere. Adepţii acestui stil folosesc foarte mult cuvintele, pentru ei fiind foarte important să spună şi să audă „Te iubesc”.
Acest tip de limbaj se referă la utilizarea atingerii şi a mângâierilor fizice pentru a transmite ceea ce simţi. Nevoia de contact fizic este foarte mare în cazul acestor persoane, motiv pentru care nu vor scăpa nicio ocazie pentru a-şi atinge sau pentru a-şi săruta partenerul.
Este limbajul care exprimă dragostea pentru celălalt prin numărul de ore petrecute împreună. Pentru adepţii acestui stil orice moment petrecut departe de fiinţa iubită poate fi resimţit ca neplăcut sau chiar dureros.
Se referă la exprimarea afecţiunii prin oferirea de daruri partenerului. Sunt oameni care simt nevoia să îşi exprime iubirea la modul concret şi palpabil şi pentru care un cadou poate avea o semnificaţie deosebită.
Sunt persoane care preferă să îşi manifeste sentimentele prin acţiuni făcute pentru cel drag. Nu precupeţesc niciun efort atunci când este vorba despre partener, chiar dacă este vorba despre obligaţii neplăcute sau obositoare. Nimic nu este prea greu deoarece îşi găsesc resursele chiar în dragostea lor.
Niciun om nu îşi exprimă afecţiunea printr-un singur limbaj al iubirii. Însă, întodeauna va exista unul preferat, în care ne exprimăm mai uşor. Este foarte important să conştientizăm care este limbajul nostru de iubire dominant, dar la fel de important este să conştientizăm şi care este limbajul preferat al celui de lângă noi. Doar cunoscându-l şi folosindu-l corespunzător avem şanse să menţinem plin „rezervorul de iubire”. Iar de aici nu avem decât de câştigat.
(Material redactat dupa G.Chapman – Cele cinci limbaje ale iubirii)